Intensificarea conflictului armat din Ucraina din cauza agresiunii din partea Federației Ruse condusă de Vladimir Putin a readus conceptele de război, pace și rezistență în centrul dezbaterii publice. Dar când intri în ceea ce antropologul Roger Caillois a numit „irezistibilul vertij al războiului” care atrage omul spre cel mai adânc abis, totul se amestecă și se amestecă. Rezistența riguros armată devine sinonimă cu pacea iar pacifistul, categorie nedefinită și indefinibilă, apare ca un adept al capitulării sau chiar ca un „pro-Putinian”, cu sânge ucrainean pe mâini pentru complicitate cu tiranul. În acel moment, nu pare să existe altă cale credibilă de ieșire din impas decât trimiterea de arme din ce în ce mai puternice. Pacea și războiul sunt termeni polisemici, iar ambiguitatea semantică aduce cu sine o confuzie fundamentală în raționament, care reprezintă un obstacol serios în conceperea unor soluții alternative la război pentru rezolvarea conflictului. Cu siguranță, atunci când există un conflict, echilibrul este rupt. Pe lângă faptul că este distructiv, rezultatul se poate dovedi și transformator: de fapt, se poate obține un echilibru mai avansat. Când Heraclit a scris că cea mai frumoasă armonie se naște din lucruri contrastante și totul este generat prin dispută, avea foarte clar elementul generator al conflictului. În schimb, războiul este patologia conflictului, degenerarea lui violentă. Asta se întâmplă atunci când nimeni nu se ocupă de el, nu are grijă de el sau, mai rău, când este alimentat, de exemplu prin trimiterea de arme. Războiul nu este inevitabil, este mai degrabă rezultatul unor alegeri politice precise și nu poate fi niciodată un instrument pentru atingerea păcii.